VIDEO Jandarmii vâlceni avertizează! Atenţie la hoţii de buzunare! Hoaţă din buzunare şi consumatori de droguri, prinşi la „Zilele Imnului Naţional”
Jandarmeria atenţionează cetăţenii asupra persoanelor care prin folosirea unor metode “ingenioase” îi deposedează de bunuri pe timpul derulării acestor maifestări. Persoanele suspecte profită de aglomeraţie şi prin folosirea unor obiecte de îmbrăcăminte special modificate, reuşesc să mascheze comiterea acestor fapte.
Frecvent, după comiterea faptelor de furt, hoţii îşi schimbă îmbrăcămintea pentru a nu putea fi recunoscuţi ulterior de persoanele păgubite, dar şi pentru a continua această infracţiune.
Aceste persoane de obicei nu acţionează singure, fiind însoţite în imediata apropiere de către alte persoane cărora le plasează bunurile sustrase.
În acest context, în data de 28 iulie a.c., lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au surprins şi identificat o femeie, care aflată pe Splaiul Independenţei, în apropierea punctelor de alimentaţie publică, special amenajate pentru evenimentele ocazionate de sărbătorirea ,, Zilelor Imnului Naţional’’ , în timp ce încerca să sustragă bunuri din geanta unei peroane.
Persoana depistată şi identificată de către jandarmii vâlceni, D.J. în vârstă de 41 ani, este cunoscută pentru săvârşirea faptelor de această natură, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, mascând furtul prin purtarea a două obiecte vestimentare, cu buzunarele tăiate pe interior, pentru a nu atrage atenţia asupra ei.
Jandarmii vâlceni au întocmit acte de sesizare cu situaţia de fapt, acestea urmând să fie înaintate în vederea continuării verificărilor către Poliţia Vâlcea.
Totodată, în data de 28 iulie a.c., în imediata apropiere a zonei de desfăşurare a evenimentului “Zilele Imnului Naţional” au fost depistaţi patru bărbaţi ce deţineau asupra lor o ţigaretă confecţionată artizanal, aceştia declarând că în interiorul ei au introdus substanţe haluginogene interzise de lege.
Persoanele suspecte au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, fiindu-le întocmite acte de sesizare care ulterior au fost înaintate lucrătorilor S.C.C.O din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea în vederea continuării ceercetărilor.