
VIDEO Incendiu de pădure la Mălaia: pompierii vâlceni, patru zile de luptă cu flăcările în munte
Un incendiu de vegetație uscată izbucnit vineri, 15 august, în zona Pârâul Stânii Bătrâne din comuna Mălaia, a pus la încercare forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” Vâlcea. Aproximativ trei hectare de fond forestier au fost afectate, iar misiunea pompierilor a continuat neîntrerupt, până luni, 18 august.
Zeci de pompieri, autospeciale și sprijin din partea silvicultorilor
Primele echipe de intervenție au ajuns rapid la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere. „Pompierii militari vâlceni au intervenit încă din primele momente cu autospeciale din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea și Stației Brezoi”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Flăcările s-au dovedit însă dificil de controlat. „La ora 17.00 au plecat către locul incendiului 24 de cadre cu cinci autospeciale. În sprijin au venit patru persoane de la Ocolul Silvic Mălaia și cinci persoane de la Obștea Reteți Frătoștenu, cu un utilaj forestier TAF”, a mai precizat reprezentantul ISU.
Ploaia a domolit focul, dar pericolul a rămas
Sâmbătă, 16 august, norii au adus o veste bună. „În zona incendiului de fond forestier a început ploaia, forțele ISU au strâns baza materială, urmând să se retragă”, a declarat Albinaru.
Totuși, intervenția nu s-a încheiat. În recunoașterile efectuate a doua zi, pompierii au descoperit focare mocnite. „S-a constatat că fumegă buturugi. Se lucrează pentru lichidare, suprafața afectată rămâne de aproximativ trei hectare”, a informat ISU Vâlcea duminică, 17 august.
18 august: misiunea continuă
Luni dimineață, 18 august, pompierii militari erau din nou în teren. „La incendiul din localitatea Mălaia, la care se intervine de vineri, 15 august, acționează 10 pompieri militari cu trei autospeciale de intervenție. Suprafața afectată rămâne aceeași, trei hectare. Misiunea este în dinamică”, a precizat maiorul Sorin Albinaru.
Lecția verii secetoase: atenție la focul deschis!
Cazul de la Mălaia reamintește că incendiile de vegetație și fond forestier pot izbucni și se pot extinde rapid, mai ales în perioadele de secetă. Reprezentanții ISU Vâlcea fac apel la populație să evite utilizarea focului deschis în apropierea zonelor împădurite și să anunțe imediat orice incendiu la 112.