VIDEO: 2,8 MILIOANE EURO pentru localitățile VAIDEENI și BERISLĂVEȘTI pentru realizarea 12 centre de colectare prin aport voluntar (CAV-uri)

Consiliul Județean Vâlcea a încheiat astăzi, 14 iunie 2023, un contract, în valoare de 2,8 milioane euro, pentru localitățile Vaideeni și Berislăvești.

“Acesta este al doilea din cele trei contracte de finanțare a unui proiect, în valoare totală de cca 12 milioane euro, prin care vor fi realizate 12 centre de colectare prin aport voluntar (CAV-uri) pentru depozitarea selectivă a deșeurilor în județul Vâlcea.
Prin proiect, în fiecare comună, se va realiza infrastructura necesară colectării unor categorii de deșeuri, care nu pot fi preluate direct de la cetățeni, respectiv: deșeuri voluminoase, textile, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice/baterii uzate, deșeuri de grădină sau din construcții și demolări.
Implementarea acestui proiect înseamnă un pas înainte pentru ceea ce înseamnă gestionarea eficientă a deșeurilor la nivelul județului nostru și pentru atingerea obiectivului nostru, acela de a deveni un județ și mai curat”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.