Viceprimarii Râmnicului Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au premiat câştigătorii concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat”

Luni, 15 mai, la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a avut loc premierea concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat”, derulat în această primăvară şi adresat asociaţiilor de proprietari din Râmnicu Vâlcea.


În urma verificărilor pe teren la asociaţiile de proprietari participante, comisia de evaluare, alcătuită din consilieri locali şi funcţionari din cadrul Primăriei, a stabilit drept câştigătoare 12 asociaţii de proprietari, după cum urmează: trei Premii I – AP Bl. A65, str. I.C. Brătianu nr. 1, AP Bl. S15, Calea lui Traian nr. 71 şi AP nr. 2 CT 4, str. Matei Basarab nr. 15; trei Premii II – AP nr. 8, str. Ostroveni nr. 1, AP nr. 1 Nord 5, str. Henri Coandă nr. 5 şi AP Bl. A32/1, A 49, str. Lucian Blaga nr. 10; trei Premii III – AP Bl. S1, str. General Magheru nr. 8, AP Bl. A38/1, str. Marin Sorescu nr. 8 şi AP Bl. A4, str. Luceafărului nr. 2, precum şi trei Menţiuni – AP Bl. nr. 4 PT 39 Nord bl. M4, str. Constantin Brâncuşi nr. 6, AP Bl. A8/1, bd. Pandurilor nr. 11 şi AP Bl. C32, al. Panseluţelor nr. 1. Premiile constau în echipamente de întreţinere a spaţiilor comune, stabilite de comun acord cu asociaţiile de proprietari, în valoare de câte 700 lei (pentru premiile I), 600 lei (pentru premiile II), 500 lei (pentru premiile III) şi 300 lei (pentru menţiuni). Cu această ocazie, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu i-au felicitat pe administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari câştigătoare, mulţumindu-le totodată pentru eforturile lor constante în menţinerea curăţeniei şi buna întreţinere a structurilor pe care le conduc.