Vicențiu Mocanu, liderul organizației AUR-Râmnicu Vâlcea, și consilierii locali Irina Duca, Bogdan Cornoiu și Vlahos Dimitrisl, mulțumesc miilor de vâlceni care au semnat pentru susținerea lui George Simion

A fost un efort fantastic, desfășurat într-un timp foarte scurt, de cei de la AUR pentru a strânge cele 604 mii de semnături depuse la BEC. Nu a fost vorba de alergat după oameni să semneze. Mulți dintre ei au venit la sediu singuri, sau au scris pe rețele de socializare că vor să semneze pentru susținerea președintelui AUR la prezidențiale, dar logistic a fost un efort.

Vicențiu Mocanu a ținut să remarce în special implicarea consilierilor municipali: Irina Duca, Bogdan Cornoiu și Vlahos Dimitris care și-au mobilizat echipele pentru a merge după semnături la toți cei ce nu se puteau deplasa la sediul partidului din Râmnicu Vâlcea.

“Nici nu știu acum exact câte s-au strâns în județ pentru că trimiteam liste într-una la București, cumva contracronometru, să contribuim la adunarea numărului impus de lege în acest interval scurt. Au lucrat toți colegii parlamentari și cei din conducerile organizațiilor locale din județ, toți consilierii și viceprimarii noștri. Eu cred ca George Simion va intra fără probleme în turul al doilea, iar de acolo mai rămâne doar să ne rugăm ca alegerile să fie corecte și în turul doi și puterea actuală să nu mai născocească ceva ca să împiedice voința poporului. Mulțumesc din suflet fiecărui vâlcean care a semnat listele de susținători și îi rog să fie prezenți la vot”, ne-a declarat Vicențiu Mocanu. (T.G.)