Verdicte definitive, tensiuni locale! Primăria Mălaia, obligată să pună în aplicare decizii privind obștile

Situația juridică a unor importante suprafețe de teren din comuna Mălaia revine în atenția publică, în contextul unor informații contradictorii apărute recent în spațiul public. Primarul Gheorghe Dinculescu a transmis un anunț oficial prin care încearcă să clarifice poziția administrației locale cu privire la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive ce vizează Obștea Ciunget și Obștea Moșnenilor Colibășeni.

„În cadrul ședințelor de fond funciar s-a analizat situația juridică a celor 2 obști menționate anterior și s-a constatat obligația punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive”, a declarat primarul Dimulescu.

Peste 1.000 de hectare, în centrul unui litigiu câștigat în instanță

În cazul Obștii Ciunget, instanța a decis reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață considerabilă – peste 1.045 de hectare de teren forestier, pășuni și terenuri neproductive. Hotărârea este definitivă, iar primarul atrage atenția asupra consecințelor întârzierilor:
„Precizăm că prin Sentința civilă nr. 450/06.06.2023, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 452/A/10.05.2023, pronunțate în dosar nr. 260/198/2016, instanța a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamanta Obștea Ciunget, în contradictoriu cu pârâtele Comisia județeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Comisia locală Malaia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a anulat HCJ nr. 21/21.01.2016 și oblige pârâtele, potrivit competențelor legale în materie de fond funciar, la reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei Obștea Ciunget, pentru suprafața de 1045 ha 2068 mp teren forestier, teren pășune și teren neproductiv, pe vechiul amplasament, iar în cazul în care nu este posibil, pe un alt amplasament”.

Totodată, acesta avertizează asupra penalităților:
„Precizez că până la îndeplinirea integrală a obligațiilor ce decurg din hotărârea definitivă menționată mai sus, se datorează penalități de întârziere în cuantum de 100 lei/zi, motiv pentru care se impun măsuri pentru punerea în executare a hotărârii instanței”.

Alte 100 de hectare – obligații clare pentru autorități

Un alt dosar vizează Obștea Moșnenilor Colibășeni, pentru care instanțele au stabilit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 100 de hectare de pășune alpină. Decizia este detaliată în mod explicit:
„Prin Sentința civilă nr. 371/2019 pronunțată de Judecătoria Brezoi, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 341/A/2025 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1523/198/2018, instanța respinge excepţia lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâta UAT Malaia-Comisia Locală Malaia. Admite acţiunea formulată de Obştea Moşnenilor Colibăşeni în contradictoriu cu pârâţii UAT Malaia-Comisia Locală Malaia şi Instituţia prefectului judeţului Vâlcea – Comisia judeţeană Vâlcea. Obligă pârâta Comisia locală Malaia să procedeze la punerea în posesie pentru suprafaţa de 100 ha păşune alpină, în apropierea vechilor amplasamente sau în
imediata apropiere cu respectarea aceloraşi condiţii de calitate şi consistenţă. Obligă pârâţii UAT Malaia – Comisia locală Malaia şi Instituţia prefectului judeţului Vâlcea – Comisia judeţeană Vâlcea la comasarea terenurilor în suprafaţă de 100 ha într-un singur amplasament. Obligă pârâta Comisia Judeţeană Vâlcea să valideze amplasamentul identificat de pârâta Comisia locală Malaia. Obligă Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea să emită ordin de prefect cu privire la restituirea suprafeţei de 100 ha gol alpin. Obligă Comisia locală Malaia să întocmească documentaţia pentru emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei Obştii Moşnenilor Colibăşeni şi să o înainteze de îndată Comisiei judeţene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Obligă Comisia Judeţeană Vâlcea să emită titlu de proprietate pentru suprafaţa de 100 ha gol alpin. Fără cheltuieli de judecată”.

Fără rezerve de teren, dar cu obligații legale

Primarul atrage atenția asupra unei dificultăți majore, dar transmite că procedurile continuă:
„Subliniez că în ședințele de fond funciar s-au analizat și identificat, conform hotărârilor judecătorești definitive, amplasamentele libere care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate și s-au luat în discuție propunerile formulate de către cele 2 obști cu privire la diferența de teren pentru care trebuie să li se reconstituie dreptul de proprietate, fără a fi emise documente de validare în acest sens”.

„Potrivit competențelor legale ale Comisiei locale de fond funciar Malaia, având în vedere că nu există terenuri aflate în rezerva comisiei locale, vă asigur că se parcurg toți pașii legali și că se depun toate diligențele necesare ca ducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești să nu pericliteze interesele comunității”.

Acuzații respinse și exemple concrete

În final, edilul respinge ferm dezinformările și invocă acțiunile din instanță:
„Țin să precizez că dezinformările existente în spațiul public privesc terenuri pentru care am depus eforturi susținute în instanță în sensul apărării intereselor comunei Malaia”.
„În această optică, am anulat ordine de prefect deținute de alte comune pentru punctele Puru, Petrimanu, Cocora, Muntinu Mare, Coasta Benghii și ne-am judecat cu persoane fizice pentru punctele Galbenu și Bălescu, munți care au fost aduși în proprietatea comunei noastre după anul 2020”.

Situația rămâne una sensibilă pentru comunitatea din Mălaia, în condițiile în care aplicarea acestor hotărâri judecătorești va avea un impact direct asupra fondului funciar local.

Letiția Lazăr