Vâlcea își apără istoria! Bilanțul unui an în care patrimoniul a continuat să trăiască

Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea închide anul 2025 cu rezultate solide și cu o concluzie clară: patrimoniul local rămâne o resursă vie, dar fragilă, ce are nevoie de profesionalism și vigilență. O echipă de doar cinci specialiști a dus în spate un volum impresionant de activități – de la avize, arheologie și monitorizarea monumentelor, până la sprijinirea unor proiecte prin care lăcașuri emblematice ale județului pot fi readuse la viață.

„Misiunea noastră este să protejăm identitatea culturală a Vâlcii și să ne asigurăm că ea este transmisă intactă generațiilor viitoare. 2025 a fost un an plin, cu rezultate importante, dar și cu provocări reale, în special în domeniul arheologic. Mulțumim tuturor instituțiilor partenere pentru colaborare și sprijin”, a transmis dr. Florin Epure, directorul DJC Vâlcea.

Un an cu multe dosare, dar și cu multe rezultate

Instituția a emis 89 de avize pentru intervenții asupra monumentelor istorice sau în zone protejate și 45 de fișe analitice necesare documentațiilor urbanistice. Nu mai puțin de patru monumente au fost promovate în categoria A, intrând în rândul obiectivelor de importanță națională.

Sprijinul pentru lăcașurile de cult a fost una dintre priorități. Documentațiile depuse la ADR Sud-Vest Oltenia vizează obiective precum Scăuieni, Dintr-un Lemn, Govora, Bistrița, Arnota sau Măldărești, iar lucrări ample sunt deja în desfășurare la Mănăstirile Cozia și Stănișoara și la mai multe biserici din Râmnicu Vâlcea.

Arheologia, capitolul care cere intervenție urgentă

Anul a adus și provocări reale. Descoperirile arheologice întâmplătoare – aproximativ 100 de bunuri – au ridicat problema lipsei unui spațiu adecvat de depozitare. Muzeul Județean nu mai poate prelua obiecte în custodie, iar situația se poate transforma într-o vulnerabilitate pentru protejarea unor piese istorice esențiale.

În același timp, instituția a emis 6 certificate de descărcare de sarcină și a gestionat numeroase rapoarte de diagnostic și supraveghere, demonstrând un ritm de lucru intens într-un domeniu în care fiecare eroare poate însemna pierderea unei părți din memoria locului.

Patrimoniu mobil, monumente de for public și cultură vie

Vâlcea numără 119 bunuri din categoria Tezaur și 22 din categoria Fond, iar DJC colaborează constant cu muzeele și parohiile pentru protejarea acestora.

Peste 60 de monumente de for public au fost monitorizate în 2025, unele dintre ele necesitând lucrări urgente, în special în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Activitatea culturală propriu-zisă a fost la rândul ei bogată:

  • evenimentul Zilele Europene ale Patrimoniului la Vaideeni;
  • conferințe și simpozioane istorice, între care ediția dedicată lui Matei Basarab;
  • lansări de carte, expoziții și aniversări culturale;
  • participarea la Zilele Românești din Cehia, unde s-a rememorat contribuția Armatei Române.

Instituția publică lunar Agenda Culturală Vâlceană, un instrument de informare extrem de util pentru comunitatea locală.

O instituție mică, dar indispensabilă

Cu un buget de 660,8 mii lei și două audituri fără nereguli, Direcția pentru Cultură arată că seriozitatea și rigoarea pot suplini resursele limitate. Într-un județ bogat în monumente, tradiții și istorie, activitatea instituției devine nu doar administrativă, ci vitală pentru păstrarea identității culturale.

Bilanțul pe 2025 arată un lucru cert: Vâlcea își apără istoria. Și o face cu pași siguri, într-un efort continuu în care fiecare document, fiecare șantier, fiecare piesă salvată contează.

Letiția Lazăr