“Vâlcea, colț de rai” – la Păușești-Măglași
În perioada 26 octombrie – 20 decembrie 2020, Biblioteca Publică “Antim Petrescu” Păușești-Măglași desfășoară etapa locală a concursului județean „Vâlcea, colț de rai”. Aflat la cea de-a IX-a ediție “Vâlcea, colț de rai” este concurs de tradiție printre copiii pasionați de literatură și desen din Păușești-Măglași, care au fost prezenți la toate edițiile acestei competiții. Lucrările lor de proză, poezie, desen prin care au pus în evidență date și fapte istorice, monumente, trăsături nobile ale spiritului oamenilor, frumusețea reliefului (florei și faunei), a tradițiilor locale și a valorilor cultural-spirituale locale și universale au fost apreciate.
Autorii lor au fost premiați la fiecare ediție a acestui concurs, atât la nivel local cât și județean. (G.C.)