Vâlcea/Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției “E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au desfășurat, la data de 03.02.2025, în contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției “E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, activități preventive la nivelul mai multor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea.
Astfel, ofițerii serviciului au desfășurat 3 activități de educație pentru promovarea integrității la sediile Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, Serviciului Rutier Vâlcea și Biroului pentru Imigrări al Județului Vâlcea, activități la care au participat peste 100 de persoane, reprezentând beneficiari ai serviciilor publice oferite de către instituțiile menționate, precum și lucrători de poliție care, prin natura atribuțiilor de serviciu, interacționează cu persoanele în cauză.
Cu ocazia activităților preventive efectuate, au fost prezentate aspecte privind contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției, competențele legale ale D.G.A., infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, inclusiv prin intermediul serviciului Call-center anticorupție 0800.806.806, la care cetățenii pot sesiza infracțiunile de corupție de care iau cunoștință, precum și rolul cetățenilor în a manifesta un compotament integru în interacțiunea cu personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de educație anticorupție în rândul cetățenilor, prin stimularea adoptării unei atitudini proactive de semnalare a eventualelor acte de corupție, dar și promovarea integrității la nivelul personalului M.A.I., prin formarea și dezvoltarea capacităților, atitudinilor și deprinderile necesare dezvoltării unui comportament integru.
De asemenea, au fost distribuite materiale preventive cu tematică anticorupție cu mesajul “0 ZERO CORUPȚIE”, împreună cu recomandarea de a accesa site-ul D.G.A., în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.
Reamintim faptul că, la nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, al cărui sediu se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, în incinta Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, telefon/fax 0250.703.129, respectiv 0250.703.152, e-mail valcea.dga@mai.gov.ro.