Vâlcea/Activități de educație pentru promovarea integrității desfășurate în contextul celebrării zilei de 30 mai – Ziua Direcției Generale Anticorupție

La data de 30 mai 2025, Direcția Generală Anticorupție a împlinit 20 de ani de activitate desfășurată în domeniul prevenirii și combaterii faptelor de corupție în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

În contextul acestei zile, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au desfășurat, în perioada 27 – 30.05.2025, activități preventive cu cetățenii în diferite zone ale municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv în incinta unui complex comercial, cu participanții la trafic pe diverse artere intens circulate din mun. Râmnicu Vâlcea, precum și cu candidații la probele teoretice și practice ale examenului de obținere a permisului de conducere, persoanele însoțitoare, dar și cu instructorii auto din cadrul unor școli de șoferi din județul Vâlcea.
Astfel, polițiștii din cadrul DGA – SJA Vâlcea au distribuit materiale de informare cu tematică anticorupție și au prezentat persoanelor participante la activități aspecte referitoare la consecințele implicării în fapte de corupție și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, încurajând semnalarea unor astfel de infracțiuni, prin utilizarea gratuită a sistemului Call-center anticorupție 0800.806.806, la care pot fi sesizate faptele de corupție în care sunt implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de educație anticorupție în rândul cetățenilor, prin stimularea adoptării unei atitudini proactive de semnalare a eventualelor acte de corupție, dar și promovarea integrității la nivelul personalului MAI, iar persoanele cu care s-a interacționat au manifestat interes și receptivitate față de specificul activităților preventive.
Cu ocazia activităților desfășurate de către ofițerii de poliție DGA, aceștia au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Reamintim faptul că, la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, al cărui sediu se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, telefon/fax 0250.703.129, respectiv 0250.703.152, e-mail valcea.dga@mai.gov.ro, iar sesizările privind fapte de corupție pot fi realizate și la Call-center Anticorupție 0800.806.806.