VAIDEENI-VÂLCEA: Zece sculptori din România vor oferi un spectacol inedit la Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba din Cerna
Sub sloganul: “Satul românesc din alt punct de vedere “, în perioada 17-24 iunie 2018, Pensiunea Cerna din comuna vâlceană Vaideeni, sat Cerna, va organiza cea de-a doua ediţie a Festivalului Sculptorilor cu Drujba.
Dupa succesul din prima ediţie, organizatorii au hotărât ca acest festival să vină în completarea festivalurilor naţionale, artei, culturii şi tradiţiei româneşti.
Ideea organizării în România a Festivalului Sculptorilor cu Drujba aparţine sculptorului Gabriel Rizea şi domnului Adrian Mircea Bondoc, un împătimit și un îndrăgostit de sculptură cu drujba si fondatorul Pensiunii Cerna.
Menit să promoveze la noi în ţară o nouă formă de artă – arta de a sculpta cu drujba, precum şi tradiţiile locale, festivalul va reuni 10 sculptori din România, din toate colţurile ţării, încadrându-se astfel în activităţile de turism cultural. Fiecare îşi va alege câte un buştean sau o buturugă şi vor încerca să dea viaţă lemnului, sub privirile publicului, timp de o săptămână, având o temă dedicată copiilor şi anume personaje din poveşti româneşti, personaje ce se vor reuni la finalul festivalului sub forma unui loc de joacă în curtea pensiunii.
Cei 10 Carveri, reuniţi în această formulă de Gabi Rizea, participanţi deja şi la alte manifestări dedicate acestei arte neobişnuite, ne promit un spectacol inedit prin promovarea pe viu a unei noi forme de artă: sculptura în lemn cu drujba.
Prin partenerul de nădejde, Primăria Vaideeni şi a primăriilor din zonă, Polovragi, Horezu, Consiliilor locale, Consiliului local Vâlcea, APCIT=Asociația Profesioniștilor din centrele de Informare Turistică, Ministerului Turismului şi a unui număr de sponsori veniţi în sprijinul acestui eveniment cultural unic în ţară, în special prin sponsorul principal, firma HUSQVARNA, vă veţi putea bucura şi de tradiţiile locale – mâncarea şi bauturile tradiţionale, meşteşuguri traditionale, muzica şi dansurile populare prin participarea artiştilor din cadrul vestitului Festival Învârtita Dorului, din perioada 23-24 iunie, precum şi a celorlalţi artişti din zonă.
Pe toată perioada festivalului, Pensiunea Cerna va deveni un loc al tradiţiei, artei şi meşteşugurilor româneşti şi prin organizarea expoziţiilor cu produse, mâncare şi băuturi tradiţionale şi, în special, prin organizarea de ateliere de olărit, ţesut, dansuri, pentru copii.
În cadrul acestor ateliere, copiii vor putea să experimenteze meşteşugul olăritului, ţesutului, pictatului pe ceramică şi vor învăţa să danseze alături de formaţiile de dansuri populare.
Vizitatorii vor putea gusta şi cumpăra mâncărurile şi băuturile din zonă, inclusiv sucurile naturale delicioase, servite copiilor, toate preparate în mod natural de către producătorii din zonă.
Într-o zonă superbă de munte, neatinsă încă de progres, în cadrul Pensiunii Cerna, vă invităm la Festivalul Sculptorilor cu Drujba cu zile pline de artă şi seri luminate de foc de tabără și de multă voie bună.
Tema festivalului pentru acest an: Crearea unui loc de joacă din lemn sculptat în curtea pensiunii.
Locul de joaca va fi unul alcătuit din elemente structurale sculptate în buşteni având ca tematică personaje din basme şi poveşti româneşti. Urmărim să transmitem într-un mod inedit copiilor noştri dragostea pentru valorile naţionale prin prisma personajelor de poveste ale poporului român. Anul acesta festivalul este unul de echipă pentru că fiecare lucrare individuală este interconectată cu celelalte, atât prin temă, cât şi fizic vorbind, într-un ansamblu funcţional ce va cuprinde leagăne, platforme, tobogane, balansoare.
Programul festivalului:
– Duminică, 17 iunie, va avea loc deschiderea festivalului, la ora 12:00 pm, care va începe cu imnul naţional, imnul carverilor, prezentarea programului, a participanţilor, a sponsorilor şi colaboratorilor şi invitaţi speciali. Vom avea muzica, vom dansa, vom degusta produsele din zonă, vom face cunoştiinţă cu cei prezenţi şi vom lua prânzul la masa organizată 100% tradiţional, aşa cum se obişnuieşte la Pensiunea Cerna.
– Luni, 18 iunie, până sâmbătă, 23 iunie, în fiecare zi, între orele 8:00 – 18:00 , se va sculpta sub privirile publicului, în perimetre delimitate, vizitatorii putând să asiste la crearea unor sculpturi inedite atât prin aspect, cât şi prin modalitatea de realizare a acestora: buşteni sculptaţi cu drujba.
– Duminică, 24 iunie, ora 12:00 va avea loc festivitatea de închidere a festivalului în cadrul căreia se vor premia participanţii şi se va inaugura locul de joacă al pensiunii.
Sculptorii care participă:
1. Gabi Rizea – Dolj
2. Mihai Iasinovschi – Caraş Severin
3. George Bostanica – Vrancea
4. Vasile Koter – Satu Mare
5. Ioan Ungur – Mures
6. Viorel Radacina – Brasov
7. Ionut Hodor – Maramureş
8. Gabriel Patrasc – Ilfov
9. Gabriel Cernat – Prahova
10. Adrian Voican – Vâlcea