Urmărire ca în filme la Galicea! Motociclist băut și fără permis, reținut de polițiști

Un incident periculos, care putea avea consecințe grave, a avut loc duminică, 12 aprilie, pe un drum județean din Vâlcea. Un bărbat de 31 de ani din Galicea a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins conducând un motociclu neînmatriculat, fără permis și sub influența alcoolului.

Conform polițiștilor vâlceni, totul s-a petrecut în jurul orei 16:30, pe DJ 678A, în satul Cocoru. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu au observat un motociclu fără plăcuță de înmatriculare și au efectuat semnale regulamentare de oprire.

Șoferul a ignorat însă indicațiile oamenilor legii și a încercat să scape. „Conducătorul acestuia nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiști, continuând deplasarea aproximativ 2 kilometri, după care a părăsit partea carosabilă și a abandonat vehiculul, încercând să fugă, împreună cu un pasager, printr-o zonă împădurită”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

A urmat o urmărire pe jos, încheiată rapid cu prinderea celor doi. Verificările au scos la iveală o situație gravă: bărbatul nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice”, au mai precizat polițiștii.

Sub coordonarea procurorului de caz, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Polițiștii reamintesc că astfel de fapte reprezintă infracțiuni grave: „Conducerea unui vehicul fără permis, sub influența alcoolului sau a unui vehicul neînmatriculat reprezintă infracțiuni și se sancționează conform legii”.

Autoritățile atrag atenția că acțiunile de control vor continua zilnic, pentru a preveni tragedii și pentru a menține siguranța pe drumurile publice din județ.