Unde se pot iniţia vâlcenii în AIKIDO
Sensei Ştefan Serafim este unu dintre cei mai buni sportivi ai CS Chimia Râmnicu Vâlcea. Este Campion Mondial la KEMPO Full având la Râmnicu Vâlcea un Club cu o vechime de 10 ani în care inițiază în Aikido pe cei care doresc să practice această disciplină extrem de utilă.
Este singurul vâlcean cu 3 dan Aikikai și în ultimii ani este mai mult prezent în Capitală. În weekend el îi așteaptă pe cei care doresc să participe la lecții deschise în două locații din Râmnicu Vâlcea.
Sâmbătă, 19 ianuarie, puteți să-l urmăriți în acțiune la Sala Polivalentă Traian de la ora 16.30. Ştefan Serafim este un sportiv complet, inițiat în mai multe arte marțiale și un foarte bun dansator de kizomba. Alături de el mai mulți tineri au găsit un mod plăcut de a își petrece timpul liber și de a învăța autocontrolul. (T.G.)