
Un tânăr a ajuns după gratii pentru că a intrat în casa unei femei și a furat 3 000 lei
Un tânăr de 26 ani din Râmnicu Vâlcea a ajuns după gratii pentru furtul unei sume de aproximativ 3000 lei din locuința unei femei. Acesta a fost reținut joi, 20 martie 2025, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 16 spre 17 martie a.c., în intervalul orar 23:00 – 02:30, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin folosirea unei chei potrivite, în locuința unei femei din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras suma de aproximativ 3.000 de lei.
“În urma investigațiilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 26 de ani, care a fost condus la audieri. După administrarea probatoriului, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii unei măsuri legale”, a comunicat Poliția Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.