Un sexagenar migrator conduce partidul lui Băsescu în Vâlcea
Nu am pierdut timpul să asistăm la conferinţa de presă susţinută vineri, 16 februarie, de Nicolae Pătru, unul dintre cei mai controversaţi politicieni pe care vâlcenii i-au trimis vreodată în Parlament. Pur şi simplu nu ne-au interesat manevrele prin care fostul senator PRM a reuşit să fie numit preşedinte al PMP Vâlcea. Partidul lui Traian Băsescu este într-o evidentă lipsă de membrii în teritoriu, aşa că la PMP Vâlcea putea să ajungă şef oricine.
Dar mare greşeală au făcut aceşti tovarăşi numind lider un sexagenar (va împlini anul acesta 66 de ani), migrator politic şi care nu a făcut nimic bun pentru Vâlcea.
Ca toţi cei care s-au remarcat prin luarea unor salarii bune din Parlament şi printr-o lipsă totală de activitate şi Nicolae Pătru, aşa cum am aflat din relatările jurnaliştilor prezenţi, încearcă să obţină popularitate atacând haotic pe liderii care muncesc şi obţin rezultate.
Pătru, întrebat cum este condus judeţul şi municipiul, a răspuns: “Prost! Este condus de nişte guguştiuci!”. Apoi a continuat atacurile la adresa lui Constantin Rădulescu, tânărul şi eficientul preşedinte al CJ Vâlcea, crezând probabil că aşa poate reintra în atenţia opiniei publice.
Noi îi dăm un sfat: “Pătrule, mănâncă-ţi liniştit pensia, şi dacă mai ai ceva mărunţiş din teancurile de bani făcuţi în afacerea grâului subvenţionat, lasă-i în pace pe cei care muncesc pentru judeţ şi pentru oraş. Eşti cel mai puţin îndreptăţit să arunci cu pietre în alţii!
Traian GUMINSKI
Sursa Foto acasa.ro