Un pitic îşi bate joc de funcţionarii Primăriei Râmnicului

A fost unul dintre cei mai slabi edili ai acestui municipiu. Şi-a urmărit în partid strict interesul personal dând dovadă de o zgârcenie rar întâlnită şi de un egoism perfect. Crede că nişte studii oarecare şi o pricepere profesională dau dovada intelectualităţii şi caracterului unui om? Se înşeală. Acest Gheorghe a ajuns să împartă banii râmnicenilor.

Ne referim la GHEORGHE IONIŢĂ, unul dintre liberalii care ar trebui să nu mai facă parte din viitoarea echipă de consilieri. Dar probabil liberalii nu vor găsi mijloacele să îl elimine de pe locurile eligibile ale listei de consilieri. Deşi ar trebui să facă un sondaj în cartierul în care locuieşte acest om care a fost şi viceprimar să vadă câtă popularitate are.
În şedinţa de vineri a Consiliului municipal, mă aşteptam ca Grig Crăciunescu, un Gică contra al administraţiei municipale şi un “scandalagiu” al consiliului să se împotrivescă bugetului. Deşi ştiam că actualul primar interimar a făcut pe dracu în patru să îl mulţumeească şi pe zgârcitul miliardar care vorbeşte cu ochii în camerele de filmat crezând că popularitatea unui politician creşte prin demagogie. Dar nu mă aşteptam la cel poreclit de presă “Piticul Atomic” să dirijeze sabotarea bugetului prin nişte solicitări care ar putea părea imbecile şi penibile asta dacă un procuror nu le-ar analiza mai atent spre a le defini ca fiind altfel motivate.
Bugetul nu a fost aprobat. Oponenţii s-au jucat iar cu banul şi interesele râmnicenilor. Cel mai tare m-a deranjat însă că aceşti indivizi care primesc lunar o indemnizaţie echivalentă aproape cu salariul unui om care munceşte şi-au bătut joc efectiv de munca funcţionarilor din primărie care au făcut şi refăcut de zeci de ori bugetul în ultimele zile spre a mulţumi toate interesele consilierilor locali.
Ce vor de fapt papiţoii (unii dintre ei nici nu ştiu să citească un buget şi nu au capacitatea de a îl înţelege)?!

Propuneri irealizabile ale liberalilor

Iată amendamentele solicitate de consilierul Gheorghe Ioniţă fix în şedinţa de plen a Consiliului Municipal de vineri. Acesta a cerut, la poziţia 165 – Plan de mobilitate urbană, reducerea sumei de 190.000 lei la 40.000 lei şi alocarea diferenţei la noi obiective. Care sunt acele obiective pentru care liberalii vor alocări de bani? Atenţie, este interesant! Vor 50.000 de lei pentru amenajare deal Capela (trasee/alei, promenadă, puncte belvedere, băncuţe etc.), în condiţiile în care dealul Capela este teren privat. Cui îi aparţine terenurile de pe dealul Capela? Fostului subprefect Burlănescu, care le-a primit prin retrocedări cel puţin dubioase. Cine voia să răscumpere aceste terenuri din banii râmnicenilor? Fostul primar Mircia Gutău, membru PNL în acest moment. Liberalii mai vor 40.000 de lei pentru Festivalul de muzică populară „Maria Ciobanu”, alocare care nu are nici o legătură cu aprobarea bugetului, pentru că astfel de sume se acordă în baza Regulamentului cu aviz de la comisia de specialitate şi maxim 15.000 de lei. Alţi bani au fost ceruţi pentru Dezvoltarea zonei Metropolitane şi pentru, atenţie, o entitate care nu există, Zona Turistică Metropolitană. Acelaşi consilier Gheorghe Ioniţă a cerut ca la Poziţia 130 – strategia privind eficienţa energetică, să fie redusă suma de la 80.000 lei la 40.000 lei şi diferenţa să fie alocată pentru achiziţia de staţie de monitorizare a calităţii mediului în municipiu, în condiţiile în care există staţie de monitorizare în curtea Universităţii Spiru Haret şi lângă Agenţia de Mediu. Şi ca să fie treaba, treabă, pentru că staţia de monitorizare ar costa 80.000 lei, liberalii au cerut amânarea demarării investiţiei de prelungire a arterei Splaiul Independenţei, iar cei 40.000 lei alocaţi pentru asta să fie daţi pentru staţia de monitorizare. Tot la cererile liberale se adaugă şi alocare de 150.000 de lei pentru amenajare parcare subterană Ostroveni, în condiţiile în care proiectul va fi promovat pe fonduri europene. Ultima dorinţă a consilierului Gheorghe Ioniţă a fost ca echipa de fotbal CSM, la care Primăria nu este acţionar majoritar, să primească mai mulţi bani. Adică în loc de 900.000 lei să i se aloce 1.200.000 lei, deşi banii prinşi în buget s-au alocat conform numărului de acţiuni pe care Municipalitatea le deţine, prin Hotărâre de Consiliu Local, la CSM Râmnicu Vâlcea. Băi, Ioniţă, cespre noţiunea “ruşine” ai auzit? Să-ţi fie ruşine, piticule!

Traian GUMINSKI