Turneu internațional de handbal la Vâlcea! Asociația Județeană de Handbal Vâlcea caută trei voluntari pentru însoțirea delegaţiilor din străinătate
În perioada 16-18 februarie, municipiul Râmnicu Vâlcea va fi gazda unui puternic turneu de cadete, unde vor participa reprezentativele României, Ungariei, Poloniei și Slovaciei. În cadrul competiției se vor disputa șase jocuri, care vor avea loc în Sala Sporturilor Traian în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Un astfel de turneu necesită pregătiri logistice semnificative, astfel că se mizează pe voluntari pentru o organizare ireproșabilă. Pentru buna desfășurare a acestui eveniment, Federația Română de Handbal are nevoie de trei voluntari care să îndeplinească următoarele cerințe: vârsta cuprinsă între 17 și 25 de ani, buni vorbitori de limba engleză, abilități organizatorice, punctualitate, abilitatea de a lucra într-o echipă. Principala responsabilitate a voluntarilor va fi de a însoți delegațiile echipelor străine în perioada sejurului acestora la Râmnicu Vâlcea, o oportunitate unică de a petrece timp cu starurile de mâine ale handbalului feminin. Cei selectați vor avea prilejul de a lucra în cadrul unei echipe de profesioniști, vor obține experiența unică a organizării unei competiții internaționale, urmând să primească o diplomă pentru activitatea depusă din partea Federației Române de Handbal și a Asociației Județene de handbal Vâlcea. Înscrierile se vor face la adresa ajhvalcea@yahoo.com, printr-o scrisoare de intenție însoțită de numarul de telefon și de o fotografie a candidatului.