Trei poliţişti vâlceni au salvat un bărbat de la moarte

Duminică seară, 1 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, colegii noștri, agent șef de poliție Bănică Gabriel, agent principal de poliție Turică Bogdan, din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești și agent de poliție Ciocârlan Ionuț, de la Postul de Poliție Păușești-Măglași, toți din cadrul I.P.J. Vâlcea, aflându-se în timpul serviciului, au observat o femeie care cerea ajutor, lângă un autoturism oprit pe marginea drumului.


Femeia le-a spus polițiștilor că soțului ei i s-a făcut rău la volan, nu mai respiră și nu are puls. Cei trei polițiști l-au scos pe bărbat din autoturism și i-au aplicat mai multe manevre de resuscitare, pentru a-l ține în viață, până la sosirea ambulanței. Bărbatul a fost transportat la spital, în stare stabilă, polițiștii ținând legătura cu medicul de gardă, pe care l-a înștiințat cu privire la simptomele bărbatului și manevrele pe care le-au efectuat.