Trei persoane depistate de jandarmii vâlceni cu droguri

Miercuri 22 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, trei persoane care manifestau un comportament suspect imediat după ce au coborât dintr-un autoturism, în parcarea unei brutării din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, au fost luați în vizor de un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menținere a ordinii publice.

“Pentru a evalua situația și a clarifica motivele comportamentului lor, jandarmii i-au legitimat și au efectuat un control corporal preventiv. În timpul verificărilor, asupra unuia dintre aceștia, un bărbat în vârstă de 35 de ani, au fost găsite substanțe interzise de lege, mai exact fragmente vegetale de culoare verzuie, cu miros înțepător. Ceilalți doi, în vârstă de 18 și 22 de ani, au declarat că intenționau să le consume împreună”, au precizat jandarmii vâlceni.

Documentele întocmite, împreună cu substanțele descoperite, au fost predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor, conform competențelor legale.