Trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de poliţiştii vâlceni
Polițiștii Serviciului de Investigații criminale, au pus în aplicare luni, 7 aprilie, trei mandate de arestare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evayiune fiscală, dar şi pentru infracţiuni rutiere.
La data de 7 mai a.c., polițiștii au executat un mandat de arestare, emis de Tribunalul Bucureşti, față de un bărbat de 59 de ani, din comuna Măciuca, condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Bărbatul a fost condus la un penitenciar din județul Argeș.
Polițiștii Serviciului de Investigații criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea, pe numele unui bărbat din orașul Ocnele Mari, 27 de ani, din orașul Ocnele Mari, condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracțiuni rutiere.
În fapt, la data de 31.08.2014, bărbatul a condus un autoturism pe raza localității Ocnele Mari, pe un drum deschis circulației publice paralel cu strada Aviatorilor, spre strada 22 Decembrie, în zona ștrandului, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Rahova Bucureşti.
Polițiștii au executat un mandat de arestare, emis de Judecătoria Horezu, față de un bărbat de 28 de ani, din localitatea Costești, condamnat la o pedeapsă de 1 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracțiuni rutiere. În fapt, în noaptea de 11/12 decembrie 2015, bărbatul a condus un autoturism pe DN67, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Mioveni.