Transport ilegal de persoane, depistat de polițiști în Ștefănești

O acțiune de control a polițiștilor rutieri a scos la iveală, miercuri dimineață, un transport ilegal de persoane în comuna Ștefănești. În jurul orei 09:45, un bărbat din localitate a fost surprins transportând patru pasageri, contra cost, fără autorizație de taxi sau documente conforme.

Pentru neregulă, acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei, iar polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele autoturismului. În plus, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru șase luni.

„Respectarea legislației privind transportul public este esențială pentru siguranța rutieră, protejarea pasagerilor și prevenirea activităților ilegale”, a comunicat IPJ Vâlcea.

Autoritățile reamintesc că transportul ilegal nu doar că încalcă legea, dar poate pune în pericol siguranța pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic.