Transferuri importante la Viitorul Dăești
Viitorul Dăești a făcut două transferuri importante în tentativa de accedere în eșalonul al doilea al fotbalului românesc. Astfel, sub comanda lui Cristi Munteanu a ajuns experimentatul Ionuț Cioinac. Acesta a evoluat ultima dată la Flacăra Horezu, dar are la activ multe meciuri în primele eșaloane ale României. Tot la gruparea de la Fedeleșoiu va evolua și camerunezul Franck Tchassem, de la Știința Miroslava. Vă reamintim că Viitorul trebuie să recupereze două puncte pentru a se califica la turneul de promovare în Liga a II-a. (G.C.)