Transalpina-Voineasa, închis și redeschis în aceeași zi. Pârtiile rămân funcționale după valul de reacții
Decizie surprinzătoare și reacții pe măsură la Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa. Administratorii au anunțat inițial, în mediul online, că începând cu 2 martie 2026 pârtiile vor fi închise. Fără explicații detaliate, anunțul a stârnit nemulțumiri în rândul turiștilor, care au reacționat rapid, cerând clarificări.
La doar câteva ore distanță, reprezentanții Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa au revenit asupra deciziei și au anunțat că activitatea va continua.
„În reconsiderarea deciziei anunțate am constatat că primii care suferiți sunteți voi, noi, toți cei care iubim acest loc. Și nu asta am dorit/dorim prin decizia luată, așadar revenim și vă anunțăm că menținem PÂRTIILE DESCHISE”, au transmis reprezentanții domeniului schiabil.
Drumuri închise, solicitări fără răspuns
În același mesaj, administratorii au explicat că intenția de închidere a fost generată, în principal, de dificultățile legate de accesul rutier.
„În toată această perioadă am făcut nenumărate solicitări/memorii pentru menținerea deschisă a tronsonului de drum CURPAT-OBÂRȘIA LOTRULUI, toate fiind în zadar, nefiind susținuți în demersul nostru de nimeni, periclitând/îngrădind în acest fel liberul acces, pierzând în acest fel clienți și crescând totodată costurile celor care totuși alegeți să ne vizitați”, au precizat administratorii.
Aceștia au făcut referire și la ruta alternativă Petroșani – Obârșia Lotrului, despre care susțin că se află într-o stare dificilă: „acest sector de drum este într-o stare deplorabilă și voit deszăpezirea acestui sector de drum este foarte precară… la fel, am adus la cunoștință acest aspect instituțiilor abilitate, toate rămânând fără niciun rezultat”.
În schimb, pentru tronsonul Voineasa – Obârșia Lotrului, aflat în reabilitare, mesajul a fost unul de apreciere: „nota 10 pentru serviciul de deszăpezire, care a fost la cel mai înalt nivel și mulțumim pe această cale celor implicați!”, au transmis reprezentanții domeniului.
Nemulțumiri și legate de prețurile din zonă
Un alt punct sensibil atins în comunicat a fost cel al tarifelor practicate de unele unități de cazare din proximitate.
„Nu facem politică de preț a niciunei locații de cazare din proximitatea arealului schiabil, dar să vii să ceri prețuri exorbitante, profitând de faptul că suferim pe segmentul acesta și spațiile de cazare și servicii sunt insuficiente, mai devreme sau mai târziu toate acestea se vor întoarce împotriva noastră a tuturor și nu este de dorit asta; și nouă ne-au crescut costurile exponențial, însă am făcut totuși efortul de a menține toate prețurile la același nivel pe tot arealul schiabil!”, au mai arătat administratorii.
Sezonul continuă
În final, după o zi tensionată și reacții în lanț, veștile pentru iubitorii sporturilor de iarnă sunt pozitive: pârtiile de la Transalpina-Voineasa rămân deschise.
Rămâne însă de văzut dacă problemele semnalate, în special cele legate de infrastructura rutieră și colaborarea cu instituțiile implicate, își vor găsi o rezolvare pe termen scurt, astfel încât sezonul să se desfășoare fără alte sincope.
