Tragedie pe DN7, la Racovița: Un mort în urma unui accident între un autocamion și o dubă

O persoană și-a pierdut viața, marți, în urma unui accident rutier grav produs în localitatea Racovița, pe Drumul Național 7. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, în coliziune au fost implicate un autocamion și o autoutilitară, în care se afla victima decedată.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Racovița, DN 7”, a transmis maiorul Albinaru Sorin, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

La locul tragediei s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SAJ.

Echipajele operative au constatat că una dintre persoanele implicate, aflată în autoutilitară, era încarcerată și inconștientă. Pompierii au intervenit prompt pentru extragerea acesteia, însă, din păcate, victima prezenta semne incompatibile cu viața, fiind declarat decesul la fața locului.

Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru evitarea unui pericol suplimentar în zona accidentului.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Foto arhivă