
Tradiția în straie de sărbătoare: „Sărbătoarea Iei” la Salina Ocnele Mari, 21–22 iunie 2025
Ocnele Mari găzduiește în zilele de 21 și 22 iunie 2025 un eveniment dedicat tradiției românești, organizat în subteranele Salinei, un spațiu inedit pentru celebrarea Iei românești, simbol al identității și culturii noastre populare.
Manifestarea are loc în preajma Zilei Universale a Iei, marcată în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, sărbătoare a feminității și a portului popular. Vizitatorii sunt așteptați între orele 9.00 – 17.00, ultima intrare în subteran fiind la ora 15.30.
Meșteri vâlceni și artă populară autentică
Evenimentul reunește meșteri populari din județul Vâlcea, care vor expune lucrări din diverse domenii ale artei tradiționale:
- Cusături și piese de port popular – Maria Foltea, Elena Borța, Maria Neamțu; Prelucrarea materialelor vegetale (lavandă, răchită) – Emilia Constantin, Marin Ciurci;
- Sculptură în lemn – Costin Stângaciu, Ion Munteanu;
- Artă decorativă, pictură pe lemn, sticlă și icoane – Ioana și Nicu Ristea;
- Prelucrarea sării – Nicolae și Ștefania Istratie, autori ai unor lucrări prezentate în cadrul Expoziției Mondiale OSAKA 2025.
Pe tot parcursul celor două zile, copiii vor avea ocazia să participe la ateliere de pictură și desen, într-un cadru educativ și creativ, menite să-i apropie de meșteșugurile tradiționale.
IA – patrimoniu național, expresie a identității românești
Ia românească este o piesă vestimentară cu valoare simbolică, realizată din pânză albă de bumbac, in sau borangic, decorată cu broderii în motive populare, specifice fiecărei zone etnografice. Fiecare model cusut transmite o poveste, un semn al locului, o moștenire transmisă din generație în generație. Organizatorii îi invită pe toți cei care prețuiesc tradiția să ia parte la această sărbătoare, unde patrimoniul cultural românesc este pus în lumină, la propriu și la figurat, în adâncurile Salinei Ocnele Mari.