Toma Peştereanu, primarul comunei Costeşti, drept la replică la postările de pe pagina de facebook “Costeşti – totul pe şleau”

Exasperat probabil de mizeriile publicate de câțiva adversari politici și popândăi din comuna Costești pe o pagină de facebook, primarul Toma Peștereanu ne-a trimis un drept la replică extrem de bine argumentat.

“Am ales să exprim acest drept la replică în presa locală, întrucat a exprima un punct de vedere pe acest pagina de facebook este un gest sortit eșecului și dezaprobului imediat, fără să se țină cont de argumente.
Deținatorul acestui cont de facebook exprimă judecăți de valori la mișto, fără să cunoască realitatea din administrația locală.
În una din ultimele postări afirmă lucruri fără acoperire în realitate.
Primăria comunei Costești a primit, în urma inundațiilor din 2016, sume pentru mai multe obiective:
1) Realizare a patru 4 punți pietonale în punctele Fulgești, Pretorian, Popescu Marcel, Cracana Maria;
Din afirmațiile de pe facebook “că nu duc spre nicăieri și ca sunt la nici 50 de m de poduri”, aceste punți au fost trecute în rapoarte operative de urgență, verificate de comisie mixtă formată la nivel de Prefectură și sunt construite în locul celor care au fost luate de apă, după proiecte făcute de specialiști cu avize de la SGA, ISC, Mediu, studiu geotehnic,cu taxe plătite la ISC, lucrări verificate de subsemnatul, dar și de diriginții de santier, precum și de comisiile de recepție.
Referitor la punțile construite de D.I., sunt construie pe terenurile dumnealui, fără documentație și avize și nu sunt folosite de cetățeni, sunt închise cu poarta, încercând sa arunce în spațiul virtual vina pe primar, că prin ABA OLT îi inchid gura, așa cum a făcut și acum 12 ani cu stația de autobuz din Ciorobești, punând autoritățile locale în situația de a minți (stie dumnealui despre ce vorbesc) precum și cu rețeaua de apă pentru familiile din acea zonă, construită tot fără autorizație de construcție, conflicte stinse de administrația locală (sunt multe de spus despre reclamațiile din 2004, 2005, 2006 din zona Ciorobești, dar nu e cazul să dezvolt).
Cu privire la lucrările de la biserica Ciorobești, fiecare Consiliu local din 2005 a contribuit cu materiale de construcție, drum de acces, iluminat public (preotul paroh cunoaște situația foarte bine, dar și el este denigrat).
2) Lucrări de amenajare și reabilitare a drumului Valea Stuparului, sat Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea
3) Refacere drumuri de interes local Bologa, Poarta Călinei, DC 204 (punctul Sontrop si punctul Duduca), Tarsa”, comuna Costești, judeţul Valcea în valoare de 114 221 cu TVA inclus și a constat în următoarele acțiuni: balastări la Bologa și Poarta Călinei, apărări de mal cu arocamente mari La Duduca și Sontrop, șanț betonat și subtraversare DC 150 B la Balea.
Pentru a dezimforma cititorii, deținătorul paginii aruncă sume de ordinul miliardelor, și “că nu a fost nici măcar autogrederul pe drumuri”, total fals, întrucât s-a lucrat după un proiect realizat de specialiști în drumuri, iar lucrările au fost verificate de primar și de dirigintele de șantier, existând la dosar probe video, iar la final comisia de receptie a vizionat toate punctele cuprinse în proiect.
Toate lucrările sunt executate după proiecte făcute de specialisti, verificate și pentru înțelesul tuturor, când au fost prinse în rapoartele operative de urgență, obiectivele au fost evaluate inițial, preliminar, dar după ce s-au executat Proiectele Tehnice făcute de specialiști au rezultat alte valori și de aici suplimentarea la unele obiective cu sume din bugetul local. Toate aceste obiective au fost aprobate în ședintele Consiliului Local Costești și verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții Vâlcea. Mie nu are de ce să-mi fie rușine de nimic, asa cum afirmă el “Să-mi fie rușine!” în toți acești ani am încercat să fiu echilibrat și să realizez proiecte pentru comună, ceea ce se și întâmplă, numai cine nu vrea nu vede.
Pe această pagină postează și oameni certati cu legea și dacă nu mă credeți, informați-vă cine a furat camerele de supraveghere din fața primăriei când toți îmi spuneau să las ancheta să-și urmeze cursul normal, eu m-am împăcat, ca nu cumva să sufere cineva din cauza mea, iar acum aruncă tot felul de invective, “lupul își schimbă părul, dar năravul ba”. În cazul de față se potrivește total.
Imi rezum dreptul de a îi chema în instanță pe cei care mă vor denigra în continuare și le atrag atenția că facebook este considerat de justiția din țara noastră spațiu public.
Îi asigur pe cetățenii de bună credință din Costești că voi continua implementarea proiectelor realizate de mine. Până pe 12 iulie 2018 se depun ofertele pentru proiectul “Asfaltare drumuri de interes local în comunele Bărbatești, Pietrari și Costești”, în 3 săptămani de zile începem execuția proiectului “Modernizare, consolidare și dotare școala gimnazială Ferigile”, în toamnă începem Reabilitarea Dispensarului Uman Costești, finalizăm Planul Urbanistic General și Regulamentul local de urbanism de o importanță deosebită pentru viiotrul comunei.
Toate informațiile de care au nevoie le pot găsi pe siteul primăriei www.comuna-costesti.ro , www.e-licitatie.ro sau direct de la primarul comunei”.

Primar Costești
Toma Peștereanu