Toma Peștereanu pregătește Costeștiul pentru o aniversare spectaculoasă
Este unul din cei mai buni primari tineri ai PSD și s-a remarcat prin promovarea unor proiecte edilitare de anvergură. L-am găsit vineri, 22 martie, nervos din cauza unui utilaj care se defectase, pe marginea unui drum pe care se turna asfalt.
Primarul din Costești este deranjat de cei care zădărnicesc eforturile de curățare a comunei. “Se aruncă non stop gunoaie pe marginea drumurilor care tranzitează comuna. Am strâns zeci de tone de gunoaie. Ne pregătim intens, vremea trece repede și vrem să avem o sărbătoare extraordinară pe 3 mai. Populația din Costeşti se adună de “Izvorul Tămăduirii” pentru a aniversa ziua comunei”, ne spune primarul Toni Peştereanu.
Administrația va inaugura Școala “Ferigile” complet renovată, reabilitată și moderniztă pe un proiect local finanțat prin PNDL 2.
Dimineața va avea loc tradiționala slujbă religioasă de pomenire la Biserica “44 de izvoare”.
De asemenea, primarul va premia 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie și în premieră îi va urca pe scenă pe tinerii care au împlinit sau împlinesc în acest an 18 ani.
“Este momentul să îi responsabilizăm, să le arătăm că au devenit cetățeni ai comunei noastre, că ne bazăm pe ei, le recunoaștem rezultatele și îi susținem pentru studii, dar și pentru a întemeia propriile familii și gospodării în viitorul apropiat”, mai spune Toni Peștereanu.
Vor cânta Claudia și Florin Ionaş, Constantin Enceanu, artişti locali şi prieteni ai Costeştiului. Este programată şi o lansare a monografiei satului Bistriţa, lucrare redactată de inginerul Dumitru Bondoc. (T.G.)