Tolea Ciumac şi-a luat nevastă din Vâlcea
Cunoscutul luptător Tolea Ciumac a ajuns să fie un decan de vârstă al ringului la cei 42 de ani ai săi. Are faţa brăzdată de riduri, 126 de kilograme o statură impresionantă şi pare lipsit de tandreţe. Weekendul trecut am reuşit însă să-l surprindem în câteva momente deosebite.
Aflat la Râmnicu Vâlcea pentru a urca în ring în ultimul meci din acest an la “Provocarea Marilor Oraşe”, s-a plimbat joi seara în River Plaza Mall alături de Alina, frumoasa sa soţie. A ţinut-o de mână, nu s-a uitat după nici o domnişoară sau doamnă şi a pupat-o des pe obraz şi pe gât, inclusiv când se aflau pe scările rulante.
În Club Divino a fost vineri seara plin de lume. De lume bună. Pompierii au solicitat organizatorilor ca în sală să se afle exact atâţia spectatori câte scaune sunt. Nu s-a fumat pe tot parcursul competiţiei decât în afara clădirii. Organizarea a fost impecabilă, prezentarea la fel.
În grupul sanitar Tolea Ciumac se încălzea cu puţine momente înainte de a urca în ring. L-am întrebat dacă are emoţii şi cât de mult îi place Râmnicu Vâlcea.
“Sincer nu am nicio emoţie. Nu mai am de multă vreme. Aştept să termin meciul şi apoi să înceapă distracţia. Normal că îmi place Râmnicu Vâlcea. Aici sunt femei foarte foarte frumoase, de aia mi-am şi luat nevastă de aici”, ne-a declarat Anatoli Tolea Ciumac.
Meciul său a fost urmărit aproape în picioare de întreaga sală. A fost unul spectaculos, în care uriaşul a încasat din plin, dar loviturile sale au fost năprasnice. Lucru de care se pare că şi-a dat seama şi adversarul său, Adrian Ioniţă, un luptător mai tânăr, puţin mai scund şi mai uşor ca greutate, dar extrem de ambiţios. Un alt meci aplaudat a fost penultimul, cel dintre Alin Constantin (Bucureşti) şi Holdur Costel (Iaşi). Luptătorul din Iaşi şi-a păstrat invincibiliatea şi după această confruntare pe care a terminat–o înainte de timpul regulamentar.
Reamintim că Râmnicu Vâlcea a găzduit pentru prima dată practicanţi ai Kickboxing într-un club. A fost vorba despre a IX a ediţie a galei de kickboxing “Provocarea marilor orase “, eveniment organizat clubul Tiger Gym Rm. Vâlcea condus de Viorel Stanciu, sub egida Federației Române de Freestyle Kickboxing(FRFK).
16 campioni ai sporturilor de contact din Iaşi, Gherla, Bucureşti, Găeşti, Miercurea Ciuc, au intrat în competiţie.
Au sponsorita organizarea acestei frumoase întreceri: Supca, FJT, Casa Românească, Sportify, Diana, Electrovâlcea, Boromir, Electroaparataj industrial, Da Da, Apartamente Vâlcea, Academia Del Gusto, Dream Taxi, Next ang Co, Asociaţia Umanitară Pgb”
Iubitorii acestui sport i-au văzut în ring pe:
1. Bârloagă Claudiu (Găeşti) vs Dumitru Jalba (Bucureşti)-65 kg.
2. Călin Petrişor (Găeşti) vs David Constantin (Bucureşti)
-75 kg.
3. Morton Alexandru (Gherla) vs Marian Dinu (Bucureşti)
4. Gabriel Stăvaru (Bucureşti) vs Gera Florin (Bucureşti)
-70 kg.
5. Duţă Răzvan (Găeşti) vs Tiberiu Stângaciu (Iaşi)
-85 kg.
6. Vlad Gelu (Gherla) vs Alexe Claudiu (Bucureşti)
73 kg.
7. Alin Constantin (Bucureşti) vs Holdur Costel (Iaşi)
+100 kg.
8. Tolea Ciumac (Bucuresti) vs. Ioniţă Adrian (Găeşti)
Traian Guminski