Tinerii șahiști ai CS Vâlcea 1924, pe podium la Concursul Național „Elisabeta Polihroniade”

În perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2026, stațiunea Călimănești–Căciulata a găzduit Concursul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade”, una dintre cele mai importante competiții dedicate copiilor și juniorilor pasionați de sportul minții. Evenimentul a reunit aproximativ 150 de participanți din întreaga țară, sportivi cu experiență și rezultate notabile, care s-au întrecut în probele de șah rapid, blitz și dezlegări.

CS Vâlcea 1924 a fost reprezentat la toate probele, iar rezultatele obținute confirmă forma excelentă a tinerilor șahiști vâlceni la început de an competițional. Cea mai bună performanță i-a aparținut Rămureanu Maria, la categoria fete 9 ani, care a dominat concursul, obținând locul I atât la șah rapid, cât și la blitz, la care s-a adăugat un valoros loc II la dezlegări. De asemenea, Pleșa Maria, la categoria fete 15 ani, a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând probele de blitz și dezlegări.

Rezultate foarte bune au fost înregistrate și la categoriile masculine. Beldiman Ciprian, la băieți 13 ani, a obținut locul I la dezlegări, locul II la șah rapid și locul IV la blitz, iar Nistor Darius, la categoria băieți 11 ani, a câștigat proba de dezlegări și s-a clasat pe locul III la șah rapid.
Rămureanu Vladimir, la băieți 13 ani, a încheiat competiția pe locul IV la șah rapid, în timp ce mezinul delegației, Beldiman Matei, la categoria băieți 9 ani, a avut evoluții promițătoare, fiind foarte aproape de podium.
Prin aceste rezultate, anul 2026 începe excelent pentru secția de șah a CS Vâlcea 1924, care confirmă, încă o dată, nivelul ridicat de pregătire și constanța performanțelor la competițiile naționale.

Meritul aparține atât sportivilor, cât și antrenorului Dragu Ion, felicitat pentru dedicarea, profesionalismul și modul în care contribuie la formarea unor tineri valoroși, nu doar pe tabla de șah, ci și în viață.