Tineri prinşi cu droguri de jandarmii vâlceni în Ostoveni – Rm. Vâlcea
Jandarmi care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au depistat ieri 6 noiembrie, în jurul orelor 00:35, în zona cartierului „Ostroveni”. din mun. Rm. Vâlcea, două tineri care aveau un comportament suspect.
“Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestora, iar cu ocazia controlului corporal preventiv efectuat, asupra numitului N. Antonio au fost găsite 4 pachețele de staniol cu fragmente de natură vegetală de culoare galben-verzui, cu miros înțepător. Cei doi tineri au spus jandarmilor că substanțele le-au cumpărat cu suma de 120 de lei, de la o persoană necunoscută din Rm. Vâlcea, pentru consum propriu. Jandarmii le-au întocmit numiţilor N. Antonio de 16 ani şi și S. Radu de 16 ani ambii din Rm. Vâlcea, acte de constatare sub aspectul săvârşirii faptei prevăzute şi pedepsită de art. 4, din Legea 143/2000 „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”. Documentele de constatare întocmite de jandarmi și fragmentele de natură vegetală de culoare galben-verzui, cu miros înțepător, interzise de lege, au fost predate lucrătorilor din cadrul S.C.C.O. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor, transmit jandarmii vâlceni.