Tânără de 18 ani reţinută pentru furt dintr-o maşină
Ieri, 23 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea au depistat şi reţinut pentru 24 de ore o tânără de 18 ani din comuna Băiculeşti, Argeş, bănuită că ar fi sustras dintr-o maşină neasigurată, 1630 de lei şi un telefon mobil.
În fapt, la data de 23 iunie a c, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, persoane necunoscute au sustras dintr-un autoturism, parcat în faţa unui supermarket din Rm. Vâlcea, lăsat cu portierele neasigurate, un telefon mobil şi 1630 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate, persoana bănuită a fost identificată în câteva ore şi s-a dispus reţinerea. S-a reuţit recuperarea telefonului mobil. Cercetările continuă.