Tânăr prins la volan băut și fără permis
La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Milcoiu au oprit pentru control pe raza comunei Budești, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, cu ocazia controlului efectuat conducătorul auto nu a avut asupra sa declarația din care să rezulte motivul deplasării, acesta fiind sancționat contravențional cu 5000 lei.