Tânăr prins băut la volan!

La data de 26 august a.c., ora 23.55, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Băile Olănești au oprit în trafic, în comuna Păusești-Măglasi, un autoturismul condus de un bărbat de 29 de ani, din localitate, ce se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea către Băile Olănești, aflându-se sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat o valoare de 1.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea a două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau alte substanțe. Cercetările continuă.