Tânăr din Ionești reținut de polițiști pentru tâlhărie
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Ionești, bănuit de săvârșirea faptelor, fapte ce ar fi fost comise pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea în perioada martie-mai a.c..
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza comunei Ionești, iar de la locuința vizată au fost ridicate mai multe bunuri în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a tânărului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
La data de 26 mai a.c., tânărul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Comunală Ionești și Serviciului de Acțiuni Speciale.