Tânăr din Copăceni amenințat pentru o plângere penală!
Polițiști din cadrul Secției nr. 8 Lăpușata, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reținut, pentru 24 de ore, 2 bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Copăceni, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de influențarea declarațiilor și amenințare, luni, 12 februarie 2024.
“Din cercetări s-a stabilit că, la sfârșitul lunii ianuarie a.c., aceștia prin amenințări și intimidări, ar fi încercat să determine un tânăr de 24 de ani, din localitate, victimă a unei infracțiuni, să își retragă plângerea penală într-un dosar penal în care se efectează cercetări față de o altă persoană, prieten cu aceștia.
În urma probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, au precizat polițiștii vâlceni.
Astăzi, cei doi tineri vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.