Sute de cetățeni din Stoilești suferă din cauza discriminării guvernamentale
Guvernul nu a alocat banii necesari pentru plata persoanelor cu dizabilităţi şi asistenţilor personali ai acestora în sute de localități ai căror primari sunt membrii PSD. Este una din cele mai ticăloase decizii luate de un guvern, deoarece nici în perioada comunistă locuitorii nu erau discriminați după astfel de criterii.
Primarul Florin Ionescu spune că nu există nici măcar promisiuni că ar urma să fie alocaţi aceşti bani.
În prezent comuna Stoileşti are 125 de persoane încadrate cu grad de handicap, care au nevoie lună de lună de tratament. Sumele alocate de la bugetul de stat nu au acoperit anul trecut plata indemnizaţiei lunare în totalitate. În prezent, primăria are restanţă două luni: „Din păcate nu am primit decât bani pentru o lună restantă, asta în situaţia în care primăria era cu trei luni restanţă şi suntem în prezent restanţieri cu două luni. Acum, în luna ianuarie plătim veniturile celor 125 de persoanelor cu dizabilităţi pentru luna octombrie. Din nefericire rectificările de buget s-au făcut doar pentru primarii PNL. Noi am făcut solicitările privind sumele necesare, dar am primit din păcate doar 30% din sprijinul financiar pentru a depăşi dificultăţi de la final de an. Pentru noul an aşteptăm bani pentru investiţii, Guvernul să demareze programele de finanţare, pentru că, în acest moment nu există nici un program de finanţare pentru administraţiile locale şi nici măcar promisiuni nu avem din partea acestui Guvern”.
Nici localitățile cu primari liberali nu stau cu mult mai bine, aproape toate comunele din Vâlcea având restanțe la plata indemnizațiilor. Dar rectificările recente au arăptat un dispreț absolut al guvernanților și o discriminare pe criterii politice. (T.G.)