Strategie de dezvoltare pe șase ani la Otăsău
Așa cum ne-a obișnuit, primarul comunei Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, nu face nimic la voia întâmplării și toate investițiile sunt gândite și realizate după un plan bine stabilit. Administrația locală din localitatea vâlceană a pus la punct o strategie de dezvoltare pentru șase ani.
“De la bun început am fost conștient că Administrația Locală are obligația să propună comunității programe pentru reabilitarea zonei. În aceste condiții, de când am primit încrederea oamenilor am făcut tot ce mi-a stat în putință să modernizez această comună și să o aduc la nivelul demn de a fii parte integrantă a Uniunii Europene. În contextul unei analize ample s-a putut observa că factorul uman a fost elementul principal care a urmărit identificarea oportunităților și tocmai de aceea vreau să le mulțumesc oamenilor din comună pentru sprijinul acordat de fiecare dată. Fiind un locuitor al comunei am realizat că trebuie să cunosc mai bine posibilitățile de dezvoltare economico-socială ale localității unde locuiesc și unde îmi desfășor activitatea profesională. De aceea, pe baza analizei condițiilor geografice, sociale, culturale actuale am elaborat o strategie de dezvoltare pentru perioada 2021-2026”, spune Avan.
Cu scopul consultării opiniei comunității, s-a procedat la elaborarea unui chestionar cât mai simplu și clar, în vederea obținerii unei imagini referitoare la cele mai importante probleme cu care se confruntă populația din comuna Păușești. Chestionarul a fost aplicat pe eșantion reprezentativ, iar concluziile și propunerile au fost generalizate pentru întreaga populație, constituind oglinda intereselor unui număr semnificativ de persoane. Tehnica de lucru utilizată a fost “din ușă în ușă” și întâlniri punctuale.
Și transparența lui Avan și compania merge până la capăt, strategia putând fi consultată integral pe site-ul primăriei din Otăsău. (G.C.)