Strategie de dezvoltare în Muereasca
Comuna Muereasca se află în bazinul turistic al județului Vâlcea, în apropierea stațiunilor Călimănești, Olănești și Ocnele Mari.
După terminarea asfaltării tuturor drumurilor locale, comuna Muereasca va avea toate utilitățile pe care le poate avea o localitate rurală modernă.
Muereasca este deja o localitate solicitată intens în vânzarea de terenuri și case, tocmai datorită faptului că este una frumoasă cu utilități, natură, dar și foarte aproape de municipiul Râmnicu Vâlcea.
Administraţia condusă de primarul Ion Ungureanu, un veteran printre edilii vâlceni, se zbate intens pentru ca Muereasca să beneficieze de o infrastructură stradală impecabilă în parcursul ei de a deveni într-un final o destinație turistică.
”E o strategie pe termen lung de a dezvolta aici un turism ca vector principal al economiei localității, mai ales că avem un obiectiv monahal unicat în România, mă refer aici, la Mănăstirea Frăsinei, la zona cu fenomene carstice inedite, izvoare minerale. Dacă ne vom uni și cu Băile Olănești și Călimănești, putem la un moment dat vorbi chiar de o destinație turistică. Pentru asta avem nevoie de investiții masive în infrastructură și vom implementa un un proiect amplu prin Anghel Saligny de a reabilitarea a drumurilor locale din comună”, spune primarul Ion Ungureanu. ( T.G.)