Ștefan Ovidiu Popa: “Consolidarea fiscală trebuie să însemne echitate, nu cinism”

Partidul Social Democrat își reafirmă poziția fermă împotriva măsurilor de austeritate care afectează direct oamenii vulnerabili. Deputatul Ștefan Ovidiu Popa atrage atenția că „nu putem vorbi de reformă fiscală atâta timp cât primele tăieri propuse vizează sprijinul pentru cei mai săraci dintre români”.

„Respingem categoric ideile absurde precum eliminarea ajutoarelor de înmormântare, a burselor pentru elevi sau a facilităților pentru persoanele cu dizabilități. Sunt măsuri cu impact bugetar minor, dar cu efect social devastator. Așa ceva este inacceptabil!”, a declarat deputatul vâlcean.

În locul unor măsuri cu caracter antisocial, PSD propune o abordare bazată pe echitate și responsabilitate fiscală. „Consolidarea fiscală trebuie să însemne eficiență și echitate, nu cinism și desființarea sprijinului esențial pentru categoriile defavorizate. Nu putem construi un stat modern prin tăieri oarbe și politici împotriva propriului popor.”

În acest sens, social-democrații susțin un set de măsuri clare, menite să aducă bani la buget fără a sacrifica protecția socială:
• Taxă de solidaritate pentru veniturile foarte mari, inclusiv pensii speciale
• Impozitare progresivă după digitalizarea ANAF
• Reducerea risipei în cheltuieli publice, nu a protecției sociale; reducerea sporurilor
• Impozite mai mari pe jocuri de noroc, alcool, băuturi cu zahar (nu pe produse tradiționale), bunuri de lux
• Limitarea cumulului de beneficii salariale
• Combaterea externalizării profiturilor de către multinaționale
• Sprijin pentru investiții și dezvoltare economică

Deputatul social democrat Ștefan Ovidiu Popa a subliniat și că formațiunea se opune ferm unei eventuale taxe pe tranzacțiile bancare: „Această măsură ar stimula evaziunea fiscală și ar lovi în micii întreprinzători și în cetățenii de rând. Nu o vom susține.”

Totodată, PSD atrage atenția asupra practicilor unor companii multinaționale. “Externalizarea profiturilor este o problemă reală și trebuie combătută. E timpul ca marile companii să contribuie corect la economia românească”, mai spune Ștefan Ovidiu Popa.

În final, deputatul vâlcean a reiterat angajamentul PSD pentru o dezvoltare economică sustenabilă: “Noi nu vrem tăieri, ci reformă. Nu vrem austeritate, ci responsabilitate. Și mai presus de toate, vrem o economie care să funcționeze pentru oameni, nu împotriva lor.”