Stână în flăcări
Un incendiu a avut loc ieri, 28 februarie, la ora 01.30, la o baracă (stână) în localitatea Câneni.
Până la stingerea incendiului, a ars stâna, construită din lemn cu învelitoare şiţă, pe o suprafaţă de circa 10 mp. Până la baracă, a fost necesară parcurgerea pedestră pe circa 2 Km, iar lichidarea incendiului s-a efectuat prin îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, se pare a fi folosirea intenţionată a unei surse pentru generarea incendiului.