Stadion nou la Păușești-Otăsău

Primarul comunei vâlcene Păușești Otăsău, Cătălin Avan, are o veste excelentă pentru pasionații de sport din localitate și nu numai. Astfel, în scurt timp vor începe lucrările de amenajare a unui stadion nou, care va putea să găzduiască meciuri de Liga a III-a. Cel mai probabil vara viitoare se va inaugura noua bază sportive, gazonul urmând să fie unul cu suprafață sintetică.
Noul stadion se va afla în prelungirea actualului teren care o să fie folosit pentru antrenamente. În perioada lucrărilor, echipa locală de fotbal, FCP Otăsău, se va muta la Pietrari sau la Bărbătești.
“Da, vom avea un stadion nou, la Păușești, așa cum am visat de când eu jucam pentru Avântul Păușești! Iar înaintea mea, în anii ‘60, tatăl meu juca o finala de baraj raională, atunci erau raioane, nu județe, pentru divizia C, la Slatina, cu Avântul! Sper că, din ceruri, să se bucure, când vom inaugura noua investiție! Dumnezeu cu noi! Mereu alături de oameni!”, spune primarul de la Otăsău.