SONIA IORGA (CNASR Filiala Vâlcea) – mesaj emoționant către asistenții sociali din România: “Nu uitați că atunci când nu mai puteți, mai puteți un pic!”
Profesia de asistent social nu este ușoară. Trebuie dedicație, iubire pentru oameni, înțelegere, responsabilitate, dar și chemare. Un adevărat profesionist trebuie să conștientizeze că numai cu dragoste și empatie poate să reușească în această meserie. Unul dintre acești oameni care și-au dedicat viața asistenței sociale, care s-a remarcat, este și Sonia Iorga, absolventă a Facultăţii de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba-Iulia şi membru în conducerea Sucursalei Teritoriale al Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania, Filiala Vâlcea. În cei 20 ani de activitate pe tărâmul asistenţei sociale s-a distins ca un profesionist care acţionează cu onestitate şi responsabilitate faţă de beneficiari, instituţii şi societate, care conştientizează profund situaţia şi problemele pe care le are de soluţionat.
Rep: – Cum ți-ai ales meseria de asistent social?
S.I.: – Iubesc oamenii, îmi place să fiu în preajma lor, să le ofer sprijinul și ajutorul meu. Consider că această sublimă meserie trebuie făcută cu sufletul, pentru oameni și alături de ei.
Rep.: – Ce impact a avut profesia de asistent social asupra personalităţii tale?
S.I.: – De a lungul timpului s-au întâmplat lucruri și evenimente ce au transformat viziunea mea în ceea ce privește această MINUNATĂ PROFESIE. Toate circumstanțele pe care le-am traversat până în acest moment m-au ajutat să mă transform ca om, dar și ca profesionist, m-au făcut să îmi regândesc prioritățile, să văd dincolo de aparențe și să încerc să mă perfecționez mereu, în așa fel încât să aduc plus valoare în ceea ce privește munca și relația mea cu semenii mei.
Rep.: – Eşti asistent social în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea din anul 2005. Care este, în opinia ta, rolul asistentului social în promovarea, respectarea şi implementarea drepturilor pacienţilor?
S.I.: – Asistentul social este persoana – resursă care promovează respectarea drepturilor pacienților şi persoana – specialist care ghidează intervenţia celorlalţi membri ai echipei multidisciplinare (medic, asistent medical, psiholog, etc.) către atingerea obiectivelor.
Rep.: – De ce cunoştinţe şi competenţe are nevoie un asistent social pentru a dezvolta o relaţie eficientă cu această categorie de beneficiari?
S.I.: – Relația asistentului social cu aceste persoane ar trebui să fie una de încredere, deschidere, precum și de colaborare. În abordarea problemelor sociale, relația beneficiar-asistent social se bazează pe profesionalism, pe implicarea beneficiarilor și pe valorificarea potențialului personal al acestuia. Asistentul social are un rol important în susţinerea pacienților precum şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. El este omul de legătură între societate – spital, precum și în relația medic-familie-pacient.
Rep.: – Un mesaj pentru asistenţii sociali din România.
S.I.: – Aveți încredere în voi și în forța voastră! Nu deznădăjduiți! Și nu uitați că atunci când nu mai puteți, mai puteți un pic!!!