Șoferul autocamionului implicat în accidentul de la Călimănești, reținut pentru 24 de ore
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs pe 6 octombrie, pe DN 7, la Călimănești, a fost reținut pentru 24 de ore. Este vorba despre un bărbat de 58 de ani, cetățean turc.
Potrivit IPJ Vâlcea, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi acroșat mai multe elemente de infrastructură rutieră și ulterior ar fi intrat în coliziune cu o pompă de alimentare cu carburant dintr-o stație.
În urma accidentului, bărbatul a fost rănit și transportat la spital. Testarea efectuată la unitatea medicală a indicat 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Ulterior, la data de 8 octombrie 2026, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Vâlcea.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. Cercetările continuă.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție”, au comunicat polițiștii vâlceni.
