SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 29 mai – 04 iunie 2021
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 29 mai – 04 iunie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Aleea Castanilor, Popa Șapcă, Antim Ivireanu, Carol I, Colonie Nuci, Spicului și Gib Mihăescu.
LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Venus, Aleea Castanilor și Traficului.
POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor și Goranu.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– se continuă cu igienizarea perimetrul rezervorului Capela;
– se continuă lucrările de execuție cămin Stație de pompare pe strada Livezi;
– se continuă lucrările de extindere rețea de canalizare menajeră pe strada Zăvoieni;
– s-au executat lucrările de canalizare menajeră și s-a montat cămin colector canalizare pe strada Intrarea Traficului;
– s-a refăcut racord canalizare menajeră pe strada Calea lui Traian;
– s-au început lucrările de deviere tronson rețea apă potabilă pe strada Ștrandului intersecție cu bulevardul Dem Rădulescu;
– s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat;
– s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Kalamata, strada Săliștea Nouă, strada Luceafărului – blocurile A2, A18 și A22, strada I.L.Caragiale – blocul A27/3, strada Calea lui Traian – blocurile 4, 7, S31/1 și S34, strada Rapsodiei – blocul R3, Aleea Zorelelor – blocul C18, b-dul Pandurilor – blocul A8/2, strada Mihai Eminescu – blocul B12, strada Dealul Malului, strada Florilor, strada Grigore Antipa , strada Râureni, strada Marin Sorescu – blocul A36/1, strada Posada, strada Petrișor, strada Antim Ivireanu, strada Matei Basarab – blocul 108, strada Tineretului – bloc A0, strada Dr. Hacman – blocul 108, strada General Magheru – blocurile S1 și S2, strada Henri Coandă – blocurile P1, R3, N9 și N10, strada Lespezi, strada Iustinian Marina , strada Panseluțelor – blocul C31, str. Marin Preda – blocul A36/3 și strada Matache Temelie – blocul 72.
2 APOMETRE MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 2 apometre noi. De asemenea, au fost realizate 9 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 12 avize de amplasament și 5 avize tehnice.