Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) a câștigat procesul cu două primării
Victorie în instanță pentru Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) care a câştigat definitiv şi irevocabil procesul cu două primării din Vâlcea care nu au decontat niciodată naveta profesorilor.
Profesorii navetişti din cele două comune – Berislăveşti şi Cernişoara şi-au recuperat deja din sumele restante, datoria primăriilor ridicându-se la câteva mii de lei pentru fiecare profesor. “Sindicatul nostru a câştigat definitiv şi irevocabil procesele cu două primării – Berislăveşti şi Cernişoara, la Curtea de Apel Piteşti, pe speţa cu decontarea navetei pentru personalul didactic. Mai mult decât atât, banii au fost recuperaţi în integralitate de la cele două primării, urmare a notificărilor de plată făcute de sindicat, ameninţând cu executarea silită. Concret, un număr de 25 de colegi, navetişti în cele două UAT-uri , au primit în luna decembrie 2018, integral, contravaloarea navetei pe un an şcolar anterior, sume ce se ridicau şi la 3.000 de lei de fiecare”, a menţionat liderul SPIP Vâlcea. Florin Popa a mai afirmat că, în prezent, sindicatul are pe rol încă trei procese, cu primăriile Lăcusteni, Popeşti şi Fârtăţeşti, acestea fiind, de asemenea, printre localităţile din Vâlcea care nu au decontat până acum niciun leu pentru transportul profesorilor navetişti. (G.C.)