Şi la Vâlcea a debutat Săptămâna Prevenirii Criminalităţii
În această săptămână, în județul Vâlcea, se defășoară evenimentul denumit Săptămâna Prevenirii Criminalității, polițiștii participând la diferite acțiuni, pentru conștientizarea și informarea cetățenilor cu privire la delincvența juvenilă, infracțiunile comise cu violență și evenimentele rutiere.
Astăzi, 22 mai, politistii vâlceni participă la diferite activități în unitățile de învățământ, unde se poarta discuții cu copiii pentru prevenirea victimizării acestora, pericolele internetului și nu numai.
Astfel, polițiștii avertizează că, utilizarea necontrolată, patologică a internetului poate avea un impact negativ asupra performanţelor şcolare, a relaţiilor de familie şi asupra stării emoţionale a adolescenţilor, fiind un comportament cu semne şi simptome similare cu cele ale oricarei alte dependenţe.
Pe lângă riscurile asociate unei adicţii (izolare socială, probleme de sănătate cauzate de autoneglijare, rezultate slabe şi absenţe la şcoală etc.) dependenţa de internet poate creşte semnificativ riscul infectării calculatorului cu programe malware.
Hărţuirea online este o formă tot mai actuală şi mai frecventă de abuz îndreptat împotriva copiilor. De la mesaje care conţin ameninţări, remarci cu tentă sexuală ori discriminatorie şi jigniri până la publicarea în spaţiul public virtual (reţele de socializare, forumuri) de zvonuri, date reale şi filme/fotografii reale ori contrafăcute cu scopul de a defăima sau pune într-o situaţie de inferioritate.