Sfârșitul de an aduce o recunoaștere importantă pentru Râmnic: primarul Mircia Gutău a primit Premiul de Excelență pentru Investiții și Regenerarea Urbană a Spațiilor Publice la Gala AMR
Miercuri, 14 decembrie, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, primarul Mircia Gutău a primit premiul de excelență la una dintre cele 11 categorii de jurizare menite să evidențieze cele mai bune performanțe înregistrate în anul 2022 de către cele 109 administrații locale membre. Râmnicu Vâlcea a primit Premiul de Excelență pentru Investiții și Regenerarea Urbană a Spațiilor Publice, confirmându-se astfel justețea și eficiența proiectelor din acest domeniu, prin care reabilitarea termică a numeroase blocuri, eficientizarea energetică a unor instituții de învățământ, proiectul de dezvoltare locală în comunități marginalizate – Colonia Nuci sau finalizarea parcului Știrbei Vodă, majoritatea derulate în baza unor finanțări externe. Cea de-a șasea ediție a Galei AMR s-a desfășurat la Opera Națională din București sub patronajul Președintelui României, iar la edițiile precedente, Municipiul Râmnicu Vâlcea a mai primit premii de excelență pentru Protecția Mediului și Gestionarea Eficientă a Deșeurilor (în 2019) și pentru Regenerarea Urbană a Spațiilor Publice (în 2021).