Senatorul Bogdan Matei şi deputatul Ovidiu Popa au o iniţiativă comună
Cei mai tineri parlamentari vâlceni, senatorul Bogdan Matei şi deputatul Ovidiu Ştefan Popa, au depus recent o iniţiativă legislativă (înregistrată pentru dezbatere cu nr. B277/2017), pentru completarea Legii Educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.
Cei doi social democraţi încearcă să vină în sprijinul elevilor talentaţi angrenaţi în competiţii sportive şi propun completarea unei legi.
Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 se completează şi va avea următorul cuprins:
1. După alineatul (9) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (9^1) cu următorul cuprins:
“(9^1)Olimpiadelor Gimnaziilor la fazele naţionale şi Olimpiadelor Naţionale ale Sportului Şcolar li se pun la dispoziţie gratuit bazele şi instalaţiile sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor acestora”.
Senatorul Bogdan Matei afirmă: “Această propunere legislativă, are ca scop încurajarea evenimentelor sportive şcolare spre sportul de performanţă care nu se poate realiza decât prin desfaşurarea acestor competiţii în condiţii optime. Practic, o parte dintre problemele întampinate sunt acelea că într-o sală de sport de dimensiunile actuale, nu pot asista de pe marginea terenului participanţi, însoţitori, părinţi, nu există vestiare suficiente şi conforme pentru patru echipe. Pe de altă parte, competiţiile de atletism se pot desfăşura doar pe stadioane amenajate special pentru probele de atletism.
Orice elev îşi doreşte să joace într-o sală sportivă, fiecare etapă naţională fiind un eveniment al comuniţatii locale. Totodată cu această completare adusă de prezenta propunere legislativă, se optimizeaza impactul sportului asupra sănătaţii, al mişcării sportive şi al competitivităţii spre performanţă, ceea ce am susţinut şi mi-am dorit întotdeauna în calitatea mea de cadru didactic”. (T.G.)