SEAP GENEREAZĂ HAOS ÎN PRIMĂRIILE DIN ROMÂNIA

De cele mai multe ori, ţara noastră, vrând să se alinieze practicilor din Uniunea Europeană, a creat sisteme care produc birocraţie, lipsă de calitate a serviciilor şi produselor achiziţionate, cheltuieli bugetare mai mari, creşterea numărului de funcţionari şi multe alte neajunsuri pe care vom încerca să le explicăm pe scurt spre a folosi parlamentarilor care pot îmbunătăţii legislaţia actuală.

Achiziţiile publice şi apariţia SEAP

Nu există român de bună credinţă care să nu vrea cheltuieli bugetare mai mici şi achiziţii corecte. Dar din această bună credinţă la noi a fost creat un sistem care generază acum haos, care duce la pierderea unor finanţări pe proiecte europene, care scoate din minţi mii de funcţionari, care creează presiune pe primarii în funcţie şi care a scăzut considerabil calitatea serviciilor şi produselor achiziţionate de unităţile administrative în special.
Achizițiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităților, organizare, publicitate și de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizațiile care sunt finanțate total sau parțial de bugete publice (europene, naționale centrale sau locale, donori internaționali).
Legislația europeană a încurajat și încurajează concurența între firme prin utilizarea de proceduri de selecție transparente. De asemenea, legislația europeană conține prevederi de acțiune coercitivă împotriva autorităților contractante care nu-și îndeplinesc obligațiile.
Acum câţiva ani a fost creat de statul nostru SEAP. La înfiinţarea sa autorităţile centrale au declarat:
“SEAP este o platformă electronică care asigură transparența procesului și procedurilor de achiziții publice. Conform legii, toate autoritățile contractate sunt obligate să se înscrie în SEAP și să publice anunțurile de intenție, participare și atribuire pentru procedurile proprii. Acest lucru înseamnă că o autoritate contractantă care nu are un calculator cu internet este deja în afara legii. Legea va veni în continuare cu diverse obligații pentru autoritățile contractante, obligații care vor împinge cât mai mult procedurile de achiziții publice către modalitățile electronice. Acest lucru înseamnă că autoritățile contractante vor avea nevoie de o instruire permanentă pentru a ști să folosească SEAP, atât în ceea ce privește elementele de bază ale sistemului (înscriere, publicare anunțuri), dar și elementele de finețe, cum ar fi publicarea documentației în SEAP, realizarea de licitații cu componentă electronică, realizarea de cumpărări directe sau proceduri de cereri de ofertă exclusiv online (elemente care duc la scurtarea semnificativă a perioadelor alocate procedurii, ceea ce duce la economie de timp, și, în același timp, la obținerea unor oferte și prețuri corecte din punctul de vedere al ambelor părți)”.

Mai catolici decât Papa

De bună credinţă, primarii din ţară, pentru a evita sancţiuni ale Curţii de Conturi sau suspiciuni ale adversarilor politici au decis să facă toate achiziţiile, inclusiv cele privind sume mici pe care legea nu le obliga trecute prin SEAP sau care nu aveau nevoie de licitaţii, doar după oferte de pe SEAP. Au vrut să evite ca la un control să se spună de ce nu ai luat cutare obiect ( becuri, detergenţi, cuie, mobilier, hârtie, etc.) de pe SEAP unde erau la preţ mai mic, şi ai luat de acolo unde costa mai mult. A devenit o practică curentă şi unitară de a achiziţiona cel mai ieftin produs găsit pe SEAP sau serviciu în dauna calităţii acestuia şi de multe ori cumpărând virtual ceva care nu ştiai ce calitate are. S-a ajuns în situaţii de genul:
“Acum câteva luni ne trebuia ceva la primărie şi la şcoală, nişte mărunţişuri. Altădată le luam de la un magazin din comună, ajutam şi magazinul să facă bani că doar plăteşte aici taxe şi impozite. Am găsit în Râmnic pe SEAP o firmă, dar normal, firma aia nu făcea transport la noi. A trebuit să trimit o maşină cu şofer să le cumpere. Produsele au costat 239 de lei. Maşina a pierdut 4 ore în trafic, sunt 60 de km până în Râmnic, plus benzină, cauciucuri uzate etc. În realitate nu am făcut nicio economie. Multe magazine săteşti, comunale nu au oferte pe SEAP. Noi pierdem timp şi bani alergând după cai verzi pe pereţi”. (Primar PNL din Vâlcea)
“Am luat vopsea lavabilă. De pe SEAP. Am ales cel mai mic preţ să nu am probleme. După câteva zile a trebuit să cumpărăm o nouă cantitate. Vopseaua era proastă şi nu acoperea din două straturi. În final am ieşit mai scump. A trebuit să ne ducem după ea la oraş. Ne-a mai costat şi transportul” (Primar PSD din Vâlcea)

Deficienţele sistemului SEAP

1. Deşi deserveşte mii, zeci de mii de clienţi (4 mii sunt numai administraţii locale şi judeţene, plus mii de firme în fiecare judeţ), acest SEAP este monitorizat, deservit, de doar 15 salariaţi. Aceştia nu pot face faţă nivelului de informaţii ce trebuie actualizate şi aprobate. În perioada concediilor de vară unele primării aşteptau şi 4 zile să li se aprobe publicarea intenţiei de a achiziţiona un serviciu.
2. Deşi e deservit de personal la fel de bine instruit sunt sute de cazuri absurde în care o administraţie reia o intenţie care a expirat pe SEAP neapărând niciun ofertant, dar când introduce exact acelaşi date în sistem nu se mai aprobă apariţia. Primăriile riscă să piardă bani europeni pentru că nu apar anunţurile la timp sau din lipsă de contractanţi.
3. Nu ai unde să ceri lămuriri telefonice salariaţilor care deservesc SEAP. Nu există comunicare. Nu ai unde să reclami pe cei de aici, să conteşti deciziile lor, să ceri răspunsuri la refuzurile de a publica un anunţ.
4. Mii de firme au plătit către SEAP câteva sute de lei pe an suplimentar pentru a fi anunţate imediat despre achiziţiile făcute de primăriile dintr-o anumită zonă a unui anumit produs. Imediat ce o primărie cumpără un serviciu sau produs zeci de patroni sună la primar şi-l bat la cap că de ce nu a luat de la ei, de ce nu a spus că are nevoie de cutare serviciu sau produs, că ei dădeau mai ieftin, că făceau ofertă mai mică. Primarii sunt scoşi din minţi, nu mai ştiu ce să facă.
5. În fiecare administraţie trebuie să existe minim un angajat ocupat toată ziua cu acest SEAP, plus cheltuielile cu SEAP-ul în sine, taxele pentru poziţiile ofertante.
6. Sunt situaţii în care aglomerate, având de lucru, firmele specializate nu mai fac achiziţii. UAT-urile sunt în imposibilitatea de a încheia contracte cu ingineri care fac Proiecte Tehnice sau cadastrare. Se pierd bani din proiecte. AFIR şi altele asemena nu vor decât achiziţii de servicii pe SEAP.
7. Calitatea serviciilor şi produselor nu poate fi verificată şi alergând după cel mai mic preţ, de multe ori, se pierd mai mulţi bani.
8. La SEAP nu au acces mii de firme mici, de asociaţii familiale sau întreprinderi individuale care nu îşi deschid aici cont având destul de lucru. dar statul pierde serviciile unor specialişti la preţuri mici.
9. Sistemul are deseori erori, se aşteaptă mult până la apariţia anunţului. Salariaţii unei primării nu ştiu să caute exact şi să găsească în noianul de oferte unele foarte bune.
10. Se cheltuiesc sume imense de firme şi administraţii pentru a avea acces şi a folosi serviciile SEAP. Nimeni nu ştie câţi bani se strâng de aici, ce se face cu ei, unde se duc de fapt. Calitatea serviciilor oferite de salariaţii SEAP este îndoielnică, nereclamabilă. SEAP a devenit stat în stat.

Presa – o soluţie transparentă şi ieftină

Presa din România, mai ales cea locală şi regională, a investit sume mari în ultimii ani pentru a-şi dezvolta site-uri profesioniste, cu mulţi cititori, cu reclamă proprie pe reţele de socializare, cu informaţii actualizate. Întreaga presă nu beneficiază de nicio prevedere legală care să fie un sprijin de stat, deşi majoritatea ţărilor au astfel de legi prin care ajută presa să supravieţuiască şi să fie independentă publicând informaţii de interes public corecte. Întreaga presă locală şi regională acordă acces gratuit pe site-urile ei oricărui cititor, fie persoană fizică sau agent economic. În fond, europenii şi populaţia noastră vor transparenţă în achiziţiile publice. Nimeni nu ne-a obligat să folosim doar un sistem SEAP. Şi ce transparenţă mai mare ar fi ca presa locală să publice un anunţ care poate fi citit gratuit de oricine din judeţ, din ţară, din lume. Presa locală din Vâlcea la un loc depăşeşte deseori 150 de mii de accesări săptămânal a site-urilor ei.
Parlamentarii pot amenda legea şi pot da libertate UAT-urilor să folosească în loc de SEAP, presa locală în cazul în care consideră necesară apariţia unui anunţ de angajare, de licitare a unui proiect, de achiziţionare a unui serviciu sau produs.
Legea ar putea impune un număr minim de ziare ce trebuie folosite de UAT, în acest caz să spunem, 3 sau 5. Ar putea impune ca acestea să fie date doar site-urilor care au minim 2 ani vechime în domeniu şi care pot garanta apariţia anunţului în maxim 3 ore după primirea sa pe mail sau pe un cont a unei reţele de socializare.
Transparenţa ar fi totală. Promptitudinea la fel, în multe cazuri anunţul putând apărea şi în zilele libere, şi după ora 16.00, chiar şi noaptea. Salariaţii SEAP au un program fix de lucru, de birocraţi. Toate ziarele au o rubrică de anunţuri pe internet care poate fi accesată de orice cetăţean sau firmă, inclusiv de cele care nu au cont pe SEAP. Informaţia poate fi publicată imediat. La ea au acces mii de oameni, şi după aplicarea legii, firmele interesate pot lectura rapid anunţurile dintr-o zonă să spunem Sibiu sau Vâlcea lecturând de fapt câteva pagini de net ale unor ziare fără a căuta prin hăţişul anunţurilor de pe SEAP. Presa locală şi regională ar găsi astfel o gură de oxigen pentru a supravieţui, şi în acelaşi timp, pentru a-şi dovedi utilitatea, contribuind la transparenţa achiziţiilor publice.
Pentru UAT-uri nu ar fi o cheltuială în plus, ci o uşurinţă. Ar putea solicita mostre de produse în anunţuri, sau aducerea produsului exact la sediu sau orice ar dori. Ar preciza până când este valabilă oferta şi ar găsi probabil în presă şi destule anunţuri ale unor societăţi care vând produse calitative şi servicii.
Presa chiar ar respecta cadrul legislativ european (implicit cel românesc) pentru achizițiile publice. Adică cele 7 principii:
1. nediscriminarea
2. tratamentul egal
3. recunoașterea reciprocă
4. transparența
5. proporționalitatea
6. eficiența folosirii fondurilor publice
7. asumarea răspunderii,
pentru că indiferent de mărimea unei redacţii şi de vechimea jurnaliştilor, cu toţii am militat mereu în aceşti ani pentru astfel de principii şi le-am folosit în relaţiile cu cititorii şi clienţii noştri.

Traian GUMINSKI