“Şcoală verde” la Mateeşti
În cursul lunii februarie a fost semnat semnat contractul de finanțare pentru obiectivul cu denumirea „Eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale si a Grădiniței Mateești”, depus în cadrul PNRR în octombrie 2022. Proiectul are o valoare de 4.567.375 lei.
”În cadrul acestuia vor fi executate lucrări în scopul îmbunătățirii eficienței energetice a clădirii, printre care: termoizolarea suplimentară a pereților exteriori existenți cu un strat de vată minerala bazaltică refacerea tencuielilor si a finisajelor exterioare, termoizolarea planșeului podului cu un strat de vată minerală, înlocuirea centralei termice existente cu o centrală termică modernă, cu un randament termic superior, instalarea de panouri solare pentru producerea apei calde, realizarea unui sistem de ventilare mecanică centralizată, instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, în scopul reducerii cheltuielilor, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durata mare de viață, tehnologie LED”, spune primarul Cosmin Anghelescu.